Confesiunile unei maseuze

Loading

Numele meu este Erika şi lucrez de aproximativ 8 ani de zile în industria masajului erotic. Prima mea experienţă nu a fost chiar plăcută. Pe atunci eram la facultate, când m-am dus prima dată cu o prietenă la un interviu, la un salon din apropiere. Mi s-a părut fascinant la început să fac această meserie. Auzeam de masaj erotic, citisem puţin despre acest lucru, însă nu suficient. Mi-am dorit din pură curiozitate să văd despre ce este vorba. La interviu, m-au întâmpinat două doamne ce mi-au explicat despre masaj. Apoi a venit proba practică. …

Prima dată când am intrat cu o maseuză la asistare, mi s-a părut un pic ciudat, mi-a fost un pic ruşine despre faptul că trebuia să stau dezbrăcată în faţa clienţilor. Nu mai făcusem asta niciodată, era ceva nou pentru mine. A trebuit să mă dezbrac până la urmă şi am urmărit cum se face masajul. Maseuza îl atingea pe spate, pe fese, picioare. Apoi, i-a spus clientului să se întoarcă cu faţa în sus. Aveam foarte mari emoţii. Tipa a început să-l sărute pe trup, să-l atingă în anumite zone. Pentru că nu aveam habar cum se face treaba asta, m-a panicat un pic, m-am speriat şi am fugit.

După aproape trei ani de zile am revenit. În această perioadă, am făcut videochat aproape trei ani. Cunoscând numeroşi clienţi, discutând anumite subiecte, socializând prin intermediul calculatorului am dorit să fac asta. Am realizat că bărbaţii nu vor neapărat să profite de o femeie, ci vor să discute despre anumite subiecte, despre viaţă în general… despre vieţile lor. Unii erau divorţaţi, alţii aveau probleme în cuplu, erau şi bărbaţi singuri ce voiau să vorbească cu cineva sau bărbaţi ce doreau să se îndrăgostească. Sunt şi astfel de bărbaţi, ce caută să se îndrăgostească de fete de la videochat şi chiar şi de fete ce fac masaj erotic.

Cei mai mulţi căutau acel umăr pe care să se plângă, căutau afecţiune, acea alinare ce le lipsea. Intrasem într-o lume virtuală, doar ca să socializez cu ei, iar pe mine mă fascina acest lucru. În fiecare seară întâlneam oameni noi, discutam anumite subiecte cu ei, intrau în capul meu ca şi când erau nişte iubiţi de-ai mei. Aveam anumite relaţii virtuale cu ei, începusem să-i cunosc atât de bine încât am devenit foarte buni prieteni.

Aşa că mi-am zis… dacă la videochat am cunoscut astfel de oameni, poate că şi la masaj va fi la fel. La masaj este o mică diferenţă, pentru că îi cunoşteam personal, există interacţiune fizică între noi, este altă intensitate, altă emoţie. Am cunoscut oameni de la care am auzit foarte multe poveşti… de la bărbaţi singuri, căsătoriţi sau divorţaţi. Bărbaţi ce se aflau în relaţii complicate din care nu puteau să iasă. Nu puteau de frică sau nu aveau curaj să-şi facă o relaţie şi din acest motiv veneau la masaj.

Socializând cu fel şi fel de oameni am început să văd meseria asta… distractivă într-o oarecare măsură. Dacă la videochat m-am descurcat şi aici trebuia să mă descurc. Aşa m-am încurajat singură, aşa am ajuns să fac această meserie, lucrând de atâta timp. În toată această perioadă am întâlnit foarte mulţi oameni, cu unii am avut anumite relaţii de prietenie.

Am suferit din cauza unui tip, pe care l-am întâlnit într-un alt salon. Şi el ţinea la mine, îşi dorea să aibă o relaţie cu mine, dar din cauza faptului că lucram ca maseuză, nu putea să treacă peste asta, practic nu voia să mai lucrez în acest domeniu. Considera această meserie un lucru rău, un lucru ce denigrează o femeie, iar asta a făcut să se rupă relaţia dintre noi.

Interesul meu nu era doar să colaborez cu persoanele pe care îi întâlneam. Peste tot unde am fost, am avut şi prietene, cu care am avut o relaţie foarte bună. Încercam să ne distrăm… dansam la bară, karaoke săptămânal. Cu anumiţi clienţi am făcut petreceri private. Totul trebuia să fie distractiv, nu era doar munca propriu-zisă. Toate aceste momente distractive te ajută să scapi de rutina ce te apasă, treci mai uşor peste probleme şi greutăţi. Aşa s-a format un cerc de fete cu care am rămas în continuare prietene, am păstrat legătura, în funcţie de cum ne-a dus destinul, am fost colege şi la alte saloane.

Cu toate că îţi poţi găsi prietene printre colege, la locul de muncă totul devine o competiţie între femei. Fiecare dintre noi este diferită. Când soseşte o colegă nouă la un salon, poate deveni rivala cuiva. Intervine gelozia, poate va fura clienţii cuiva sau ea este aleasă mai mult, pentru că este mai frumoasă. Poate clienţii fideli salonului nu le mai aleg pe cele mai vechi, s-au plictisit, vor să încerce ceva nou. Aşa se naşte această rivalitate între femei.

Un client la masaj vrea să încerce diferite experienţe cu fiecare maseuză în parte, este curios cum este una, cum este cealaltă. Să facă o diferenţă cu care să rămână la masaj mai mult timp. Fata cu care a fost de cele mai multe ori este geloasă pe celelalte, pe care le consideră rivale. Gândeşte că celelalte vor să-i fure clienţii. Dacă acel client vede că nu a fost pe deplin satisfăcut de celelalte, tot pe ea o va alege până la urmă.

La un salon de masaj vin tot felul de clienţi… cu diverse personalităţi. Maseuza trebuie să aibă un caracter foarte puternic ca să poată rezista de-a lungul şedinţei de masaj. Sunt mulţi clienţi ce confundă salonul de masaj cu prostituţia, ceea ce este foarte grav. Masajul erotic este cu totul altceva faţă de prostituţie. Unii clienţi amestecă acest lucru, ori din neştiinţă sau fac asta intenţionat.

Nu se poate compara ceea ce se întâmplă într-un apartament, unde anumite femei, doresc doar să câştige mai mulţi bani. În acelaşi timp sunt femei ce activează la un salon de masaj şi fac această meserie ca pe o artă. Masajul erotic este senzual, incitant… nici nu se compară. La un salon de masaj fetele sunt protejate, au o carte de muncă. Toate saloanele fac carte de muncă la maseuze. Masajul erotic a devenit un loc de muncă normal, firesc, din prisma legalităţii lui.

O maseuză se încarcă cu diferite energii, toţi suntem diferiţi… un client se poate plânge de soţie, altul se poate plânge că nu-i merge afacerea, un altul se plânge că se simte singur. Te încarci cu energia lor. Din acest motiv, o maseuză trebuie să aibă un caracter puternic pentru a rezista tot timpul unei acumulări de energii.

Am încercat să mă împrietenesc cu clienţii mei, să dezvoltăm o relaţie de prietenie între noi. Mulţi dintre ei nu veneau la mine doar pentru masaj. Lor le plăcea foarte mult să stăm de vorbă, să mă vadă, alţii au vrut să aibă relaţii serioase cu mine, dar nu am vrut eu. Secretul pentru care eu fac această meserie de atât timp ca maseuză, faţă de viodechat, este că aici interacţionezi altfel cu clienţii, există atingeri, senzaţii unice, trăiri minunate.

Şi atmosfera creată are rolul ei… de la jocul de lumini, muzica aleasă. Privirile flămânde alte clienţilor când văd o maseuză aranjată, îmbrăcată provocator… îţi aduc satisfacţie. Te simţi apreciată ca femeie, te simţi dorită.

Aş fi putut face orice altceva, ştiu 3 limbi străine, am făcut facultatea de jurnalism, aş fi putut lucra la orice televiziune, dar am ales să fac această meserie… ce este o meserie frumoasă, atunci când încerci să o descoperi. Bărbaţii ce vin la saloanele de masaj, nu vin doar pentru a primi un masaj şi pentru a interacţiona cu maseuzele, strict socializare. Mulţi dintre ei vin pentru a obţine o anumită afecţiune, pe care nu o primesc acasă. Sunt şi cupluri ce vin la masaj datorită faptului că au anumite fantezii, ce ţin în special de dorinţa de a vedea cum soţia se sărută, se atinge cu o maseuză, dar nu mai mult, exclus sexul.

Unii aleg să vină de acasă cu un dres, doresc să vadă maseuza îmbrăcată într-un anumit fel. Alţi bărbaţi vin pentru dominare. Vor să fie dominaţi, pedepsiţi pentru viaţa lor din exterior. Aleg să fie biciuiţi, să fie umiliţi atât fizic, cât şi verbal. Eu nu-i consider pe aceşti oameni bolnavi psihic, îi consider traumatizaţi, oameni încărcaţi cu foarte multe probleme şi greutăţi. Prin acest mod ei se eliberează de toate aceste lucruri. În adâncul sufletul lor, ei consideră că viaţa lor este foarte urâtă şi vor să fie pedepsiţi, să simtă durere, prin ceea ce le face maseuza. Nu am găsit o altă explicaţie pentru alegerile lor.

De obicei, clienţii îşi aleg maseuza după prima impresie, atunci când vin pentru prima dată. După modul cum tratezi clientul, cum au dat mâna cu el, cum i-a zâmbit, părul contează foarte mult, după cum este îmbrăcată. Nu trebuie să fie foarte frumoasă… trebuie să aibă acel ceva, ce face deosebirea într-un interval scurt dintre maseuzele prezente, ca să-i atragă. Să aibă acel lipici, să fie cât mai dulce, să nu te vadă clientul niciodată supărată. Poate că a avut mai multe prietene, iubite brunete sau roşcate şi vrea să fie în compania unei blonde sau invers. Cei mai mulţi clienţi apreciază ochii frumoşi şi buzele.

Nu contează foarte mult înălţimea sau cât de subţire este în talie. Poate că cineva va alege o maseuză pentru că are silicoane, buzele mari, fund ieşit în evidenţă… are tot cei trebuie. Ei dacă nu au avut niciodată astfel de femei, vor şi ei să fie în compania uneia. În acelaşi timp, sunt clienţi ce doresc o fată simplă, cu care ei consideră că pot face ce vor la masaj şi o vor alege pe cea mai urâţică, din acest motiv, crezând că o fată de acest gen le va oferi şi alte lucruri, tocmai pentru a-i câştiga de clienţi şi să mai revină, atât la salon, dar mai mult pentru ea.

Ca peste tot, în toate domeniile, sunt şi în această branşă maseuze ce nu fac cinste acestei meserii. Există maseuze ce nu salută, oferă un zâmbet discret, zic un „bună” aşa pe fugă şi trec pe lângă client. Sunt destul de arogante. Dacă nu le place de un anumit client, strâmbă din nas…

Cei care vin pentru prima dată la un salon, nu au preferinţe. Îşi aleg foarte repede o maseuză, nu stau foarte mult să analizeze. Prima impresie contează. În general, cei care vin la un salon de masaj pentru prima dată, nu-şi fac programare. Doar clienţii fideli fac asta. Clienţilor fideli le plac doar o anumită fată şi vor doar cu acea fată.

Foarte important, o maseuză nu trebuie niciodată să spună din problemele personale clienţilor. Există şi clienţi foarte reci, vin doar pentru masaj şi atât. Unii sunt şi foarte enervanţi, chiar nesimţiţi. Un astfel de client îţi poate strica toată buna dispoziţie, ori iese maseuza nervoasă din cameră, ori clientul se plânge că nu a obţinut ce a dorit. Dacă un astfel de client i-a stricat ziua unei maseuze, ea poate să refuze să mai primească alţi clienţi în ziua respectivă sau îi tratează pe toţi la fel, nu mai face diferenţa.

O maseuză trebuie să aibă un moment de respiro, o anumită pauză după fiecare client pentru a se încărca pozitiv, pentru a putea rezista la următorul client. Lucrând zilnic, nu poţi să faci faţă dacă nu ai anumite momente de respiro. O maseuză trebuie să-şi facă şi timp pentru ea, să se relaxeze, să se odihnească… să mănânce, să citească, să vadă un film, orice doreşte până la urmă. Banii, azi îi ai, mâine poate nu… dar sănătatea este primul loc.

Fiecare persoană se naşte cu un destin. Ca o recomandare pentru fetele ce vor să facă masaj erotic… totul depinde numai de ele dacă vor să facă această meserie cu adevărat. Dacă vor să o facă doar pentru bani… să o facă!… dar să ştie pentru ce să o facă. Să pună nişte bani deoparte, nu să-i cheltuie. Meseria asta nu poţi să o faci tot timpul, la un moment dat trebuie să te opreşti. După o anumită vârstă nu mai poţi să practici această meserie. Dacă vor să facă asta, trebuie să fie deştepte, trebuie să se gândească la viaţa lor. Clienţii vor femei tinere, frumoase.

Cine vrea să facă această meserie trebuie să ştie pentru ce o face… pentru a-ţi îndeplini anumite vise, să-ţi cumperi anumite lucruri… Dacă ai reuşit să câştigi ceva bani nu trebuie să-i cheltui imediat. Niciodată! Când se strânge o anumită sumă de bani trebuie să ştii ce să faci cu ei, cum să investeşti în tine, în viitorul tău. Trebuie să fi puternică ca fată să faci această meserie, te solicită foarte mult şi trebuie să fi puternică psihic.

Înainte să alegi să faci o astfel de meserie, că fată, trebuie să fie foarte sigură. În România există prejudecăţi cu privire la masajul erotic. Sunt fete ce vor să facă masaj erotic, dar le este teamă să nu fie descoperite de familie, de prieteni, iubit, soţ… le este teamă de reacţia lor când vor auzi că fac masaj erotic. Această meserie nu este văzută ca o meserie obişnuită, ca oricare alta.

Pentru cei care nu au fost niciodată la un salon de masaj erotic, îi sfătuiesc să aibă mai multă încredere în ei şi să încerce să vadă cum este. Totul este să încerci. Ai venit la masaj, ai intrat cu maseuza în cameră… aşa pur şi simplu, ca la un joc de noroc. Tragi lozul câştigător. Dacă l-ai prins, ţi-a plăcut şi îţi place… îl păstrezi, mai revii şi altă dată cu plăcere.

Totul este să încerci. Aşa cum orice lucru pe care vrei să-l faci în viaţa asta, trebuie să-l încerci şi pe acesta. Persoanele căsătorite, în special bărbaţii, ce şi-ar dori să vină la un salon de masaj, trebuie să se gândească înainte dacă acest lucru le va afecta relaţiile… în acest caz, poate nu este recomandat să vină.

Masajul erotic poate fi o plăcere interzisă pentru multe persoane, atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi. O dată descoperit prin ceea ce înseamnă cu adevărat masajul erotic, poate să fie un lucru bun, benefic, un mod de relaxare, un mod de a te deconecta de la stresul cotidian, un mod de a face faţă cu brio greutăţilor şi problemelor. Te aşteptăm şi pe tine la salonul Ador Masaj!

sursa foto: Ador Masaj

A consemnat DomnuRoz

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!
× Cu ce vă pot ajuta?